Istoria campionatelor mondiale: Uruguay 1930

Mi-a venit aceasta idee deoarece Campionatul Mondial se apropie si este bine sa-i dedicam acestuia o serie de teme.

Uruguay 1930, asa a inceput totul.

Ideea de organiza un turneu final mondial de fotbal s-a născut în aceeași zi în care a fost fondată FIFA, pe 21 mai 1904, în Paris, Franța. Primul în a promova respectiva idee a fost Robert Guerin, reprezentatul francezilor, cel care a propus ca în statul recent înființate federații să fie trecut un articol care să specifice obligația tuturor naționalelor afiliate de a își măsura forțele într-un turneu internațional o dată la patru ani.

În 1905, președintele de atunci al FIFA, olandezul Hirschman, începe să lucreze la acest proiect, însă deoarece FIFA nu era încă un for destul de solid, s-a optat pentru colaborarea cu Comitetul Olimpic Internațional ( C.O.I ) și pentru introducerea fotbalului ca disciplină sportivă începând din 1906.  Hirschman ar fi vrut ca prima Cupă Mondială să aibă loc în Elveția în 1906, ideea a fost abandonată însă, iar fotbalul a devenit disciplină sportivă oficială la Jocurile Olimpice începând cu ediția din 1908 găzduită de Londra ( mai fusese prezent la olimpiade, însă cu caracter demonstrativ ).

Lucrurile au rămas așa până în 1919, an în care la Bruxxeles s-au întâlnit mai toți conducătorii din fotbalul mondial, întâlnire care avea tocmai acest scop: organizarea primei Cupe Mondiale. S-a tot discutat pe parcursul întregii decade a anilor 20, iar decizia a fost luată tocmai în 1928. Inițial, au fost șase țările  ( Italia, Ungaria, Olanda, Spania, Suedia și Uruguay ) care au dorit să fie gazdele primul turneu final, însă cum numai Uruguay s-a arătat disponibilă să plătească toate cheltuielile ( transport și cazare ) participantelor și să construiască un nou stadion, s-a stabilit: primul campionat mondial de fotbal urma să se desfășoare în Uruguay în 1930.

Decizia nu a fost prea bine primită în Europa, ajungându-se până acolo încât toate celelalte cinci candidate să boicoteze prima ediție. În pagina web oficială de la FIFA găsim următoarea notă: Decizia de a alege Uruguay ca sediu al primului campionat mondial nu a fost acceptată cu excesiv entuziasm. Europa era în plină criză economică. Participarea la Mondial însemna pentru europeni nu doar o lungă călătorie peste ocean ci și faptul că echipele de club rămâneau fără cei mai buni jucători pentru o bună perioadă de timp.

Participarea la primul campionat mondial nu a fost pe eliminatorii ci pe invitații, chiar și așa. doar 12 naționale au ajuns în portul din Montevideo. Fusese invitată întreaga Europă, însă doar patru naționale au decis să străbată oceanul până la acel punct pierdut pe hartă. Mai mult, data limită pentru înscriere ( 30 aprilie 1930 ) trecuse și nici o selecționată europeană nu se anunțase. Argumentele erau că Uruguayul era foarte departe de tot, că transportul era scump și că se pierdea foarte mult timp pe drum. S-a ajuns până acolo încât unele naționale europene au trimis ca scuză căderea bursei din New York.
Boicotul european funcționa din plin, in ciuda faptului că Uruguayul a luat asupra sa toate cheltuielile de drum și cazare. Mai mult, conducătorii federației uruguayene au promis compensații economice cluburilor care urmau să își lase jucătorii să participe la turneu.  Într-un gest ridicol, cluburile au ajuns să ceară câte 15 000 de dolari pentru fiecare jucător, sumă enormă în acele vremuri, ofertă refuzată imediat de către uruguayeni. Disperat, președintele FIFA de atunci, francezul Jules Rimet ( în fotografie la sosirea în Uruguay ), cu trofeul în valiză și cu naționala Franței luată cu forța de mână se urca pe SS Conte Verde pentru a salva turneul. Jules Rimet avea să spună mai târziu: Federația Franceză, în ciuda faptului că eu eram președinte FIFA, hotărâse să nu participe. Motivul dat a fost acela că le era pur și simplu imposibil să reunească 14-15 jucători capabili să reprezinte onorabil fotbalul francez.

Pe același SS Conte Verde aveau să se îmbarcheze și naționalele României și Belgiei ( urcați din Barcelona ), urmând ca cea de-a patra națională sârbă să ajungă în Uruguay la bordul unui mic vapor de poștă numit Florida.

Tragerea la sorți a grupelor a avut loc doar după ce toate echipele participante au ajuns pe pământ uruguayan. Asta pentru a nu face o tragere la sorți inutilă, cu echipe care să nu ajungă ulterior.

Trofeul pus în joc purta numele lui Jules Rimet, avea o înălțime de 35 de centimetri și o greutate de patru kilograme. Prețul lui, 14.540 dolari, autorul lui fiind sculptorul francez Abel Lafleur, statuia reprezentând zeița victoriei ridicând spre cer un vas octogonal în formă de cupă.

Primul campionat de fotbal s-a jucat între 13 și 30 iulie, în doar 17 zile. Chestia rară este că pe afișele ce promovau turneul data disputării era 15 iulie - 15 august.

Antrenorii. În 1930, figura antrenorului era mai mult de decor, echipa titulară fiind stabilită între conducătorii federației și cei mai importanți jucători ai echipei.

Lucient Laurent ( atacant al naționalei Franței ) a fost primul marcator într-un turneu final mondial, înscriind în minutul 19 al meciului inauguraul disputat între Franța și Mexic. Coechipierul său, portarul Thepot a fost primul jucător scos de pe teren ca urmare a unei accidentări. Dat fiind că pe atunci încă nu erau permise schimbările, Franța a jucat restul partidei în zece oameni. Cinci zile după, în meciul cu Argentina, fundașul mexican Manuel Rosas a marcat primul autogol din istoria Mondialelor de fotbal.

Vorbind de Argentina, la mondialul din 1930, din lotul selecționatei sud-americane a făcut parte singura pereche de frați din istoria acestei țări ce a participat la un turneu final: Mario și Juan Evaristo.

Cel mai rapid gol de la acel mondial a fost înscris de naționala României, la doar 50 de secunde de la startul meciului cu Peru, autor Deșu.

Primul penalty: a fost executat de către Gonzalez pentru selecționata Statelor Unite ( formată în mare parte din veterani englezi și scoțieni ) în meciul cu Paraguay.
1930  a fost anul în care Uruguay a inaugurat stadionul Centenario. Totuși, stadionul a fost deschis abia după cinci zile de la startul turneului, dat fiind că din cauza ploilor torențiale ce cădeau lucrările nu au putut fi terminate la timp. Primul meci s-a jucat abia pe 18 iulie, cu cimentul încă umed, fapt ce a permis celor prezenți în tribune să își scrie mesajele în ciment pentru totdeauna. Mai mult, spun cronicile spun că în timp ce jucătorii se schimbau în vestiar, muncitorii încă mai amestecau ciment lângă ei.  Centenario are o capacitate de 80 000 de locuri, a costat 1.500 000 de dolari și ocupă o suprafață de 450 000 de metri pătrați.

Cele mai mari încasări într-un meci de la acel turneu nu s-au făcut la finală, ci la o semfinală, jucată între gazde, Uruguay și Iugoslavia. Dacă finala a produs încasări de 30 000 de dolari, semifinala a strâns în caseriile organizatorilor 35. 057 dolari.

Vorbind de semifinale, ambele s-au terminat cu același scor: 6-1.     Uruguay în fața Iugoslaviei, Argentina în fața Statelor Unite.

Spune cronica celor vremuri o poveste ciudată: Luis Monti, atacant al argentinei, primise numeroase amenințări cu moartea în zilele premergătoare finalei. Inițial s-a crezut că scrisorile erau trimise de către suporteri uruguayeni, pentru ca ulterior să se descopere că vinovatul nu era altul decât Benito Mussolini, nazistul italian vrând astfel să provoace o înfrângere a Argentinei de care să fie făcut vinovat Monti, toate astea cu scopul de a il naționaliza pe Monti, Italia urmând a organiza Mondialul din 1934.

Finala s-a jucat pe un Centenario plin peste capacitate ( 100 000 de spectatori ) între Uruguay și Argentina. La pauză conduceau argentinenii cu 2-1, însă gazdele au reușit să întoarcă și să câștige primul titlu mondial din istoria fotbalului cu scorul de 4-2, victoria care determinat conducerea țării să declare ziua de 31 iulie, sărbătoare națională.